4:29

1 decembrie 2008

Sunt inghesuit intre peretii mei. Sunt presat de gandurile
care ma dor. Sunt mai departe acum de realitate. Simt tentatia si incerc sa-mi
explic rezervarea. Simt cum cad si incerc sa ma impiedic de orice ciot. Simt ca
nu sunt aici. Vad cum toate se topesc incet in jur. Aud cum linistea devine un
mit uitat printre amintiri imaginate. Ating pielea moarta si crap fiecare
legatura incercand sa vad unde doare mai tare. Simt mirosul de respiratie arsa
sub ploaia care vrea parca sa ne spele de orice vina. Iti zambesc in fata, dar
incerc s-o fac pentru ultima oara. Nostalgii inteapa cand si cand. Vina loveste
cel mai des.

 


repere inevolutive

1 decembrie 2008

Privesc singur printre fiecare picatura de nimic. Incerc sa
inteleg, incerc sa iau fiecare bucatica de puzzle si sa-i gasesc un nou loc.
Dar in fiecare noapte ard ce-am aranjat ziua. In fiecare noapte strig tot ce-am
soptit dimineata. Durerea-mi naste frica si nimica nu ma poate tine prea
departe de gandurile mele. Incerc din nou sa regasesc viteza cu care sa nu mai
obosesc, cuvintele pe care sa le refolosesc, gandurile pe care sa le desenez. Nimic
nimic nimic. Totul m-a lasat sa ma reconstruiesc de la 0. Pornesc din nou cu
primul sunet si invat din nou s-asez 1 langa 1, aranjez tura si nebunul, refuz
educatia la plic . Ma inec prin incoerenta si printre valurile de nisip. Pierdut
in frica nascuta din durere. Vorbesc din ce in ce mai putin cu mine si tac din
ce in ce mai mult cu tine. Incerc sa privesc in pirvire, dar nimic din mine nu
mai crede-n sine. Pauzele ma dilueaza si m-adun cu greu, schiopatand in
regasire. Impresionat, visez suprarealismul depresiv in suedeza. Ca de fiecare
data in ultima lunga perioada, nu sunt in stare sa-mi aduc gandurile-n punctul
din care pleaca cuvintele. Mainile-mi ard si durerea naste frica.  

 


.at

18 februarie 2008

Cine ai fost si cine-ai ramas, unde ne-am dus si de unde s-a
tras .

 

 

Chipuri si fete-mi trec prin cap. De unde va stiu, de unde
v-am luat in mintea mea? Sunt un pic necunoscut in marea asta de oameni pentru
care nu exist. Ceea ce nu cunosc, nu exista. Motto-ul existentei noastre.
Geamuri se sparg, ferestre se nasc. Din ochii vostri se citeste tacerea,
ignoranta si nepasarea. Nimic nu va salva clipa din mana trecutului. Prietenii
se crapa in fata ta si ramai mut. Zidul s-a rupt. Sentimente ale necunoasterii
imi apar pe chip, vreau sa iti spun tot ce nu mai pot sa zic din priviri. Esti
putin speriata de drumul lung, mana ta atinge ciobul rupt din inima sticlei
care-a fost odata. Cine ai fost si cine-ai ramas? Unde ne-am dus si de la ce ni
s-a tras? Masca de om diferit te face sa pari la fel de obisnuit ca si
urmatorul. Plangi cu ploaie peste noi si vrei sa te iubim inapoi? Ne-ai adus de
toate, dar fericirea ai uitat sa ne-o povestesti. Oameni tristi se plimba prin
fata ta. Destine incheiate isi ispasesc viata. Ochi inerti te privesc de-aici
si vrem sa intelegi ca nu mai avem nimic. Ziua de azi s-a tras din ziua de ieri
si va merge in ziua de

maine.
O mare de gol ne umple pe fiecare in parte. Spiritul paraseste trupul si raman
singur in fata foii goale, incercand sa-mi iau adio de la tine. Lumea inchisa
aduna golul si creeaza viitorul unui vis amutit. Amortit de gandul meu, ma
privesc si nu mai inteleg spre ce am plecat. Ploaia si vantul izbesc nimicul
din fiecare. atat

 


evolutie

14 septembrie 2007
Timpul picura pe langa mine. Putin cate putin se scurge printre
degetele noastre. Ma simt usorusor pierdut printre toate astea. Prin toate
cuvintele ce vor sa se aseze, prin toate detaliile care nu mai sunt la locul
lor. Stau si ascult, incerc sa inteleg fiecare nuanta . Stau si citesc, incerc
sa vad mai departe de cuvinte. Trebuie sa ma deconectez, trebuie sa ma eliberez
de partea asta a vietii. Trebuie sa cant unplugged . Toate zilele astea s-au dus
prea repede, am ramas in urma. Nu mai stiu sa recuperez. Sunt amortit. Sunt plat.
Fad . Trebuie sa reinvat sa alerg printre ei. Trebuie sa ma recunosc. Trebuie sa
ma regasesc in mine. Sa revin de unde n-am plecat. Sa ma pot uita in toate
oglinzile prafuite si sa ma recunosc. Vreau sa ma ridic. Vreau sa evoluez in ce
eram atunci si mai departe. O picatura din mine trebuie sa fie inca acolo. Din
picatura in picaturaprintre degetele noastre. Timpul.

 


fight club

24 iulie 2007
Si imi ardea pielea. Acel sarut mortal . Acea pata de timp. Mana mea se schimonosea de durere. Chipul tau mirosind a ura mi-a ramas in minte. Ultima poza cu tine. Si imi ardea pielea. Ca un acid. Ca o bucata de soare. Ca un strop de foc. am citit eu intr-o carte! imi spui si totul pare-atat de simplu. Stiam ca doare. Stiam ca voi simti cum sufletul se dezlipeste. Stiam ca va fi ca atunci cand sentimentele se vor exfolia. Si imi ardea pielea. Doar tu si cartea ta stiti ce ai amestecat acolo. Si-ai turnat putindoar o picatura!. Si ai sarutat pielea-mi inflacarata. Si ai plans un pic pe ea. numai o lacrima. Si atunci am stiut cum arata raul. Si atunci am auzit, mirosit, pipait si vazut durerea. Eram inconjurat de ea. Eram durerea. Si imi ardea pielea. A durut mai mult decat ultimele tale vorbe. Dupa asta te-ai ridicat si ai plecat. Mi-ai spus ceva. Agonia-mi urla si n-am inteles exact ce voiai sa aud. Plec. Sa nu ma astepti. Nu te iubesc. Arzi pana la capat!. Asta cred ca mi-ar fi placut sa aud in acele momente. Asta mi-am imaginat mereu ca ai spus. Si imi ardea pielea. De curand am inteles de ce. Voiai ca invelisul sa doara mai tare decat miezul. A durut. Am ajuns atunci jos. Sarutul m-a trimis acolo. Te-am vazut cum ai deschis geamul, ai tras perdeaua si ai plecat usor pe usa. Nici macar nu ai trantit-o, parca vantulse strecurase pe fereastra si te-a impins de la spate. Eu ma taram prin durere. Ma zvarcoleam printre propriile-mi tipete. Varsam din mine toate sentimentele, scuipam afara tot. Si imi ardea pielea. Nu mai stiu cand am inceput sa nu mai simt durerea. Poate ca trecusera cateva minute, sau cateva zile. La un moment dat s-a oprit totul. Tot ce ramasese din tine era doar urma de pe mana mea. Ca un drog. Mana nu mai ardea. Nu mai vomitam sentimente. Nu mai simteam nimic. Durerea se terminase. Eram inapoi pe podeaua veche pe care o stiam. pielea nu mai ardea. S-a stins.

nu prea

3 iulie 2007

Uneori simt ca as putea fi altcineva. Cateodata chiar imi
doresc sa fiu altceva. Sa ma descotorosesc de viata mea, sa intru in pielea ta.
Tu. Persoana pe care nu o cunosc prea bine, dar stiu sa te recunosc dupa
semnalmente. Mi-e dor sa fiu ce n-am reusit niciodata sa ajung. Inca ma blochez
in idei si frici bine prinse-n cuie . Inca nu ajung la un grad de altceva, inca
nu simt aerul liber si nu vad oamenii frumosi. Inca nu sunt realist, raman doar
pesimist cand si cand. Am ramas prea mult eu. N-a plecat nimic din mine. Sunt
asa cum sunt si asta nu-i tot timpul bine. M-am legat candva, nu mai stiu cand,
in prea multe lanturi . Si nu mai stiu sa ies din ele. Nu mai scap de gandurile
mele, toate incurcate, aruncate, labartate in mine. Nu prea ma simt decat mine
si atat.

 


welcome to my dream

4 iunie 2007
in my dream
you are what you seem
in my dream
in my dreams
the sun is always shining
but in my dreams
everybody keeps on dying
in my dreams
you can run in colors
but in my dreams
nothing ever follows
in my dream you’ll feel nothing at all
nothing to cry, nothing to die for

naer

4 iunie 2007

De-aici spre nimic e doar un pas. Si aerul meu pleaca, ma
lasa in urma. Praf. Nu mai pot sa respir, mi-e din ce in ce mai greu. Coastele
se strang in mine. Plamanii seaca. Ma pierd intre gandurile mele si inchipuiri,
intre vise si visuri. Totul mi-e confuz. Ceata e mai senina decat o dimineata
de iulie. Ca pe-o roata totul mi se-ntoarce si nu mai stiu ce simt. Unde doare
si unde nu? Unde sunt si unde plec? Strazi , case, oamenitoate-mi sunt la fel. Nimic
deosebit, doar o lipsa de aer . Din ce in ce mai putin aer. Ma sufoc in mine. Nu
mai pot sa schitez niciun gest . Doar in ochii mei citesti ceva. Dar nu stii sa
traduci. Aerul zboara incet…incetincet.

 


voma

30 mai 2007

Stomacul meu se revolta. Stomacul meu va scuipa in fata.
Mi-e greata . Mi-e sila de tot din jurul meu. Nu vreau sa ating viata asta. Simt
cum totul devine din gri in cacaniu, ploaia cade pe ziduri, zidurile cad pe
noi. Mi-e atat de greata. O sa vomit peste tine,
tara
mea de dureri. Voi vomita pe mormintele voastre. Refuz sa ma las dus de ploaie .
Si totusi, zidurile vin din urma peste mine. Cad. Cadem. Nu va plac. Imi sunteti
antipatici si plini de viata. Venin si otrava va doresc. Lumea amara. Mi-e
greata de tot. Mi-e greata de viata si de moarte. Mi-e greata sa va privesc si
sa va aud. Nu mai pot sa tin totul in mine. Am nevoie sa tip, un urlet gol si spart
sa nasc din mine. Un semn ca totul nu e bine. Nimic. Voma.

 


nu!

14 noiembrie 2006

Azi sunt
iar fericit. Niciun ac nu m-a-ntepat, n-am simtit nimic. Nicio picatura de
sange n-a mai curs, niciun gand nu s-a lovit de refuz, niciun zid nu a ramas
ridicat . Azi m-am coborat pe scari si n-am vazut nimic sub mine. Azi am fost o
masa de cateva kilograme. Azi eu nu m-am ridicat din pat. Azi am mers pe strada
prin voi si voi iar nu m-ati vazut. Iar sunt ultimul pe retina voastra. Azi iar
am vorbit urechilor voastre. Ce ghinion ca nu ai inteles ce ti-am zis. Am zis
ceva important si n-a auzit. Azi eu am ramas in pat. Am mers mecanic pana la
voi. Azi am tacut si-am ascultat. Nu spuneti nimic, nu-mi spuneti nimic.
Intrebati. Raspundeti. Spuneti? Am stat in patul meu si m-am uitat in perna.
Azi am vazut totul. Nu am simt nimic, sunt pat si merg inert printre voi.
M-ati lovit, ati trecut prin mine. Cand va
vorbesc, zambiti usor.
Nu
ati inteles nimic. Azi sunt in patul meu, nu m-am ridicat.

 


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X